Sacra banalitate

Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu același nume
Mereu, mereu, mereu aceiași doi,
Un El și-o Ea, aceeași dramă
Până ce ea devine mamă
Aceeași doi suntem, suntem și noi.

Ea și El
Sunt la fel
Fiecare cuplu este sfânt
Dar ca noi,
Ca noi doi
Nu e totuși nimeni pe pământ.

În Biblie și Odiseea,
Mereu bărbatul și femeia
Într-o-ncleștare fără de sfârșit,
Cu sinucideri și speranțe
Cu ministere de finanțe,
Impozit care trebuie plătit.

Și, Doamne, ce banalitate,
Le știm de la-nceput pe toate
Toate iubirile se nasc și mor,
Și, totuși, eu cu nebunie
Mă dăruiesc cu totul ție
Iubindu-te-mpotriva tuturor.

De-ar fi ca șapte, opt planete
Aceeași dramă s-o repete
Eu piesa mea o joc pân-la final,
Mereu, mereu aceeași dramă
Ne înrobește și ne cheamă
Și te iubesc eroic de banal.

Din jugul meu cu două locuri
Aprind în toată lumea focuri
Și mâna stângă este facla mea,
Și din adresă în adresă,
Mereu, mereu aceeași piesă
Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora.

Mai vrem să mergem și-astă-seară
La drama ce ne comandară
Să fim actorii tragicului rol,
Un El și-o Ea de-a pururi fi-vor,
Jucăm stimate dom’ regizor
Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol.

V-ați plictisit, poftiți acasă,
Singurătatea-i mai frumoasă
Decât orice orgoliu omenesc
Și-ți spun când nimeni nu mai este,
Originala mea poveste,
Ca la-nceputul lumii te iubesc.

Jucăm în piesa ce consacră
Banalitatea cea mai sacră,
Banalitatea că mai suntem vii,
Și mai strigăm din șapte arte,
Strigăm de dincolo de moarte
Trăiască bucuria de-a iubi.